Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat ca dreptar tuturor oamenilor, în Evanghelia Sa, o Lege veșnică: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). „Precum Eu v‑am iubit pe voi” sunt cuvinte care arată măsura dragostei celei mântuitoare, pline de jertfelnicie. Oare ce înseamnă pentru viața creștinilor de astăzi această poruncă? Și, de asemenea, cum poate fi pusă ea în practică de către omul contemporan? Cartea de față cuprinde răspunsuri ale Sfinților Părinți și ale mai multor înduhovniciți stareți contemporani în ceea ce privește purtarea noastră față de aproapele: de ce‑i iubim pe oameni, cum arată adevărata dragoste și cum să o deprindem, să avem sau nu părtășie cu oameni „răi”, cum să îi iubim cu adevărat pe semenii noștri, cum să ne purtăm cu cei ce Îl hulesc pe Dumnezeu. Florilegiul tematic cuprins între filele acestei cărți se arată, astfel, a fi o adevărată vistierie duhovnicească, de unde vom putea scoate mulţime de poveţe, ce ne vor netezi calea spre mântuire.
APARIȚIE:
2021
ISBN:
978‑606‑8633‑48-0
PAGINI:
168
FORMAT:
11x20 cm
TRADUCERE:
Gheorghiță Ciocioi
Pentru imbunatatirea experientei de navigare, website-ul nostru utilizeaza cookie-uri